Se incarca...

After Winter 2018


Trag aer în piept și încep să ridic din bagaje. O mare parte din cabină era ocupată cu echipamentele noastre. Descărcăm și pornim vânjoși spre ultima bucată de zăpadă. La scurt timp începe ușor ploaia, apoi iese soarele. Cum în ultima lună vremea a fost scăpată de sub control, cu ploi și vânt, eram pregătiți pentru orice conditii. Scoatem pelerinele, facem un plan de mers cât mai confortabil pentru a nu ajunge deja extenuați înainte de a ne pune booții în picioare și apoi pornim. Ușor se lasă seara, vântul și apoi ploaia. Îmi pun frontala și începem să amenajăm zona.

După câteva ore de somn și paranoia mă trezesc înainte să sune ceasul, mai stau puțin apoi ies. Este 6:00. Vremea era liniștită așa că îmi pun mâinile în buzunar și pornesc către un vârf unde soarele apare mai repede. Mă întorc printr-o vale paralelă unde lăsasem mâncarea peste noapte și încep să amenajez zona de masă în speranța că se va trezi și Marius. După o ora de dat roată la zăpadă delimitez zona de kicker și încep să dau la lopată. Între timp iese soarele și se trezește Marius. Luăm micul dejun, cafea apoi ne apucăm de lucru.

În următoarele două zile a plouat, a fost ceață și vânt. Cum următoarea zi se arăta a fi mai bună am început să lucrăm de seara până s-au consumat bateriile la frontale. O vulpiță ne tot vizita. Învățasem toate sunetele și dormeam mai mult, mai puțin atunci când minisforăiturile lui Marius mă trezeau brusc. După ultimile verificări înainte să dormim, în una din seri găsim în cort mierea. O pun la picioarele lui Marius și încep să mă gândesc la altceva.

Albinuțele prevesteau o zi cu soare așa că înainte să deschid ochii încep să zâmbesc. Terminăm kickerul și începem să ne dăm. Sâmbătă seara ne întoarcem spre telecabină, apoi coborâm. E trecut de 00, privim în gol și zâmbim.


Viorel Corbu

Articole asemanatoare

FLUX este unul din cei mai mari producători de echipamente de snowboarding din lume! Îi găsești acum și la FUNRIDE, la un super preț!
Ochelarii de Ski și Snowboard sunt genul acela de accesorii absolut vitale pe pârtie. Întrebarea cea mai frecventă însă, este: Cum îmi aleg ochelarii de Snow/Ski?...
Împachetăm ultimele cumpărături, apoi mergem spre telecabină. Ultima cursă face parte din plan pentru a evita aglomerația. Sus e ceață și vânt, iar într-un moment...
Acum ne puteți găsi și în București pe strada Piata Natiunile Unite 3-5.
"Sfarsit de august, inainte ca soarele sa rasara sunt intr-o poiana. Desi e vara, asta nu ma opreste sa ma gandesc la snowboard. Imi e dor sa simt scartaitul ...
Desi nu a fost un sezon grozav, prin vai, zapada a fost la fel ca in fiecare an. Statistic, in jur de 20 iulie curat echipamentele si le pregatesc de vara. Anul a...
18-19 june 2016 - Babele - Platoul Bucegi
Sinaia, Valea Dorului 16-17 aprilie 2016
Lansat în 2002 de către Shaun și Joe Neff în California de Sud, Neff a fost primul brand de snowboard și skateboard autentic din lume. Neff este un brand activ pe...
In timp ce stateam linistiti in aeroport, auzim numele noastre si ca suntem asteptati de urgenta pentru imbarcare. Dan se uita spre mine apoi plecam grabiti. Ne t...